Secretele acestui meteorit schimbă ce știai despre Soare

de: Daniel Ștefan
30 12. 2018

Soarele din sistemul nostru solar este considerat o stea tânără, dar încă știm puține lucruri despre modul în care s-a format. Din fericire, omul nu trebuie să plece mereu în spațiu ca să descopere ceva nou, pentru că uneori, dovezile științifice ajung singure la noi pe Pământ.

Despre Soare s-a estimat că ar avea o “vârstă” de 4,6 miliarde de ani (planeta noastră ar avea 4,5 miliarde de ani). Din câte cunosc oamenii de știință, Soarele se află încă în perioada de tinerețe, de aceea este și atât de puternic.

În 1969, în Australia a căzut așa-numitul meteorit Murchison, care a adus pe Pământ informații esențiale despre trecutul Soarelui.

Cercetătorii au descoperit în compoziția meteoritului niște cristale albastre mai mici decât grosimea firului de păr uman, care indică un posibil mod în care se “comporta” Soarele la scurt timp după ce abia se “născuse”.

Oamenii de știință au numit aceste cristale hiboniți (în engleză se numesc hibonites, dar a nu se confunda cu ebonita din limba română). Motivul pentru care ar avea vreo legătură cu originea Soarelui este că astfel de minerale nu se pot forma decât la temperaturi extrem de ridicate.

Iar în urma analizei hiboniților din meteorit, au descoperit că ar avea o vechime de 4,5 miliarde de ani, la fel ca Pământul și “puțin” mai tineri decât Soarele, dar aproape de aceeași vârstă.

Faptul că acele cristale albastre au fost formate la scurt timp după “nașterea” Soarelui, indică faptul că steaua care face posibilă existența sistemului nostru solar era cel puțin la fel de puternică precum e azi. Cercetătorii au crezut mereu că în primele miliarde de ani de la formare, stelele, mai ales cele mici și medii, sunt mai slabe și abia pe parcurs se intensifică activitatea din interiorul lor, urmând apoi să se stingă în etapa “bătrâneții”.

Cristalele au fost analizate într-un laborator din Zurich (Elveția), iar morfologia hiboniților indică și că meteoriții și alte fragmente din nebuloasa solară au fost direct afectate de radiațiile Soarelui.

Meteoriții au fost mereu priviți cu teamă pentru că orice contact cu ei este unul violent sau chiar catastrofal, dar ei ascund numeroase informații care ne pot ajuta să deslușim unele secrete ale spațiului.